Credit Europe Bank România a înregistrat un profit net de 20,5 milioane de lei în primul semestru al anului 2021

23 August 2021

 

În primele șase luni ale anului 2021, Credit Europe Bank România și-a consolidat poziția, profitul net ajungând la 20,5 milioane de lei, în creștere cu 35,23% față de aceeași perioadă din 2020.

În perioada ianuarie - iunie 2021, activele totale ale băncii au atins 4 miliarde de lei, în timp ce portofoliul de credite a avut o valoare robustă de 1,9 miliarde de lei. Valoarea totală a depozitelor a crescut la 2,5 miliarde de lei, o creștere de 8,57% față de aceeași perioadă a anului precedent. Venitul total al băncii pentru ianuarie - iunie 2021 a fost de 112 milioane lei, o ușoară scădere cu 10,25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, cheltuielile operaționale au scăzut cu 3,7%, ajungând la 66 milioane lei pentru sfârșitul lunii iunie 2021.

Strategia băncii de a-și dezvolta portofoliul a arătat rezultate și în creșterea constantă a utilizării cardurilor de credit de către clienții noștri, astfel cota de folosire a cardului online în utilizarea totală a cardurilor de credit a crescut de la 25% la 35%, iar cifra de afaceri a cardurilor de credit a crescut cu 13,15% în prima jumătate a anului 2021 comparativ cu primul semestru al anului 2020. În aceeași perioadă comparată, vânzările prin POS-urile Băncii au crescut, de asemenea, cu 21%.

Iunie 2021 a marcat, de asemenea, aniversarea unui an de la lansarea aplicației mobile AVANTAJ2go care are nu mai puțin de 80.000 de utilizatori, dintre care mai mult de 70% folosesc aplicația în mod regulat.

„Strategia noastră de afaceri s-a dovedit eficientă și a determinat performanțe bune în prima jumătate a anului. Obiectivele noastre pentru 2021 sunt aliniate cu strategia băncii și ne așteptăm la rezultate foarte bune pentru sfârșitul anului. Suntem angajați să oferim soluții durabile clienților noștri și să îmbunătățim interacțiunea lor cu produsele și serviciile noastre inclusiv prin investițiile noastre continue în digitalizare și noi tehnologii, ca parte a acțiunilor noastre sustenabile pe segmentele de afaceri corporate și retail”, a declarat Yakup Çil, CEO al Credit Europe Bank România.

 

Indicator

iunie 2021

iunie 2020

ianuarie - iunie 2021 vs ianuarie - iunie 2020

Active bancare

4 mld RON

4,1 mld RON

-3,66%

Portofoliul de credite

1,9 mld RON

2,1 mld RON

-10,24%

Depozite clienți

2,5 mld RON

2,3 mld RON

8,57%

Venituri totale

112 mln RON

125 mln RON

-10,25%

Cheltuieli operaționale

66 mln RON

68 mln RON

-3,7%

Profit net

20,5 mln RON

15 mln RON

35,23%

Cifra de afaceri carduri de credit

587,9 mln RON

519,6 mln RON

13,15%

Despre Credit Europe Bank

 

În România, Credit Europe Bank asigură o gamă largă de produse şi servicii către persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii. Credit Europe Bank a deschis un nou capitol spre digitalizare și tehnologizare, relansând website-ul instituției, introducând Apple Pay, lansând o nouă interfață de Internet Banking și prima aplicație de mobil adresată cardurilor de credit din portofoliul Băncii.

Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, Banca este activă din anul 1993, când a activat sub denumirea de Banca de Credit Industrial și Comercial, devenind Finansbank (în anul 2000), iar apoi, în 2007, în urma unui proces de rebranding, primind denumirea de Credit Europe Bank România.

Mai multe informaţii despre produsele şi serviciile băncii puteţi găsi accesând www.crediteurope.ro şi www.cardavantaj.ro.