
Aflati care sunt conditiile de compensare impuse de Fondul de Compensare al Investitorilor.
Fondul de Compensare al Investitorilor (FCI)
Credit Europe Bank (Romania) S.A. a dobândit calitatea de membru al Fondului de Compensare a Investitorilor la data de 25.04.2008, fiind înscrisă in Registrul membrilor Fondului la secţiunea IC (Instituţii de credit) poziţia 115.
Fondul de Compensare a Investitorilor este înfiinţat în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2006 privind piaţa de capital şi ale Regulamentului CNVM 3/2006, cu modificările si completările ulterioare.
Fondul are ca obiect exclusiv activitatea de colectare a contribuţiilor membrilor şi compensarea creanţelor investitorilor care sunt deţinute şi/sau administrate în numele acestora în cadrul prestării de servicii de investiţii financiare, în limita plafoanelor stabilite în conformitate cu art. 30 din Regulamentul nr. 3/2006 al CNVM.
Compensaţia este acoperită de către Fond, pentru clienţii unei Instituţii de Credit, membră a Fondului, numai pentru Fondurile băneşti şi instrumentele financiare încredinţate în baza unui contract de prestări servicii de investiţii financiare.
Începând cu data de 01.01.2012 Fondul va compensa în mod egal şi nediscriminatoriu investitorii, în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20 000 de Euro/ investitor individual.
Fondul va compensa investitorii, în oricare dintre următoarele situaţii
- CNVM a constatat că, pentru moment, din punctul ei de vedere, un intermediar sau o societate de administrare a investiţiilor care administrează portofolii inividuale de investiţii, din motive ce sunt legate direct de situaţia financiară, nu este în măsură sa-şi îndeplinească obligaţiile rezultate din creanţele investitorilor şi nici nu există perspectiva de a-şi onora aceste obligaţii în cel mai scurt timp. Plata compensaţiilor se va efectua după data publicării Deciziei CNVM de instituire a procedurii de administrare specială.
- Autoritatea judiciară competentă, pentru motivele legate direct sau indirect de situaţia financiară a unui membru al Fondului, a emis o hotărâre definitivă, având ca efect suspendarea posibilităţii investitorilor de a-şi exercita drepturile cu privire la valorificarea creanţelor asupra respectivei societăţi. Plata compensaţiilor se va efectua după notifcarea hotărârii de către oricare dintre părţile interesate.
Sunt exceptate de la compensare următoarele categorii de investitori
a) investitori profesionali şi instituţionali, inclusiv:
- firmele de investiţii, în sensul legislaţiei privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;
- institutii de credit, în sensul legislaţiei privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;
- instituţii financiare, în sensul legislaţiei privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;
- societăţi de asigurări;
- organisme de plasament colectiv;
- fonduri de pensii.
- alţi investitori profesionali şi institutionali stabiliţi prin reglementările C.N.V.M.
b) organizaţii internaţionale, guverne şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale;
c) autorităţi ale administraţiei publice regionale şi locale;
d) administratori, inclusiv conducători, directori sau alte persoane responsabile, persoane a căror responsabilitate este întocmirea auditului membrilor Fondului, acţionarii acestora având deţineri mai mari de 5% din capitalul social, precum şi investitori cu statut similar în cadrul altor societăţi din acelaşi grup cu membrii Fondului;
e) soţi, rude şi afini pana la gradul I, precum si persoane care actioneaza în numele investitorilor menţionati la lit. d);
f) persoane juridice din cadrul aceluiaţi grup cu membrii Fondului;
g) investitori care s-au facut raspunzători pentru sau au profitat de pe urma anumitor situaţii în legătura cu un membru al Fondului care au condus la dificultăţile financiare ale membrului, sau au fost de natura să conducă la deteriorarea situaţiei financiare a acestuia;
h) societăţi cărora, din cauza mărimii lor, nu li se permite întocmirea unui bilanţ prescurtat conform reglementărilor contabile aplicabile.
Fondul va asigura plata compensaţiilor în limita plafonului menţionat mai sus în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 3 luni de la data evaluării şi validării creanţelor eligibile ale investitorilor.
Biroul de presă
Analize economice
Piete de capital
Întrebări frecvente
Contact
Hartă site
Cariere