21 martie 2018, București

Rezultatele obținute arată că, pentru CEB România, 2017 a fost un an de succes pe mai multe linii. Banca a avut o performanță financiară solidă, profitul brut atingând un nivel satisfăcător de 54 de milioane RON, cu o rată a solvabilității de peste 20%.

"Pe segmentul retail, sub brand-ul CardAvantaj, cardurile de credit au continuat să fie principalul motor al creșterii. Numărul acestora a continuat să se mărească, iar rulajul sumelor utilizate a crescut cu peste 10% față de 2016.  O astfel de creștere este rezultatul atragerii de noi clienți precum și a activării portofoliului actual", a declarat Yakup Cil, CEO al Credit Europe Bank România.

În ceea ce privește cardurile, obiectivul avut în vedere pentru anul 2018 este la fel de ambițios; banca țintește către o creștere a vânzărilor de carduri de 20% și o majorare a rulajului sumelor utilizate cu peste 15% față de anul trecut, concomitent cu o mărire a cotei de piață și a rentabilității. Pentru atingerea acestor obiective, CEB va continua să investească în noi tehnologii, dezvoltând parteneriate strategice cu principalii comercianți/retaileri, și majorând cheltuielile de marketing, propoțional cu creșterea anuală a afacerii.

În ciuda concurenței acerbe de pe piață, în anul 2017 rata noilor activități de creditare pe segmentul corporate și IMM nu a scăzut, iar creditările corporate și IMM au avut o ușoară creștere. În 2017, totalul depozitelor clienților a rămas constant, la un nivel de peste 600 de milioane de euro, cu o bază a depozitelor bine diversificată.

"Privind în perspectivă, ne exprimăm încrederea în capacitatea noastră de a continua rata de creștere profitabilă, atât în 2018, cât și după acest an. Pentru anul 2018, principalele noastre obiective continuă să fie extinderea segmentului cardurilor de credit, precum și activitățile de creditare a companiilor mari și a IMM-urilor', a adăugat Yakup Cil.

2017 în cifre

Total active

4.682*

Portofoliul de credite

2.244*

Depozite clienți

2.933*

Venit operațional - înainte de provizioane

221*

Profit brut

 54*

Rulajul sumelor utilizate aferente cardurilor de credit

1.096*

Număr total al cardurilor de credit

315937

Sucursale

55

ATM-uri

120

POS-uri

9252

Angajați

893

 

* toate sumele sunt exprimate în milioane RON

##

Despre Credit Europe Bank

Credit Europe Bank oferă în România o paletă largă de produse și servicii pentru persoane fizice, întreprinderi mici și mijlocii și companii mari, atât prin intermediul celor 55 de sucursale, agenții și puncte de lucru ale sale, cât și prin canalele alternative de distribuție precum ATM-uri, terminale POS și serviciile de Internet Banking și de operațiuni bancare prin telefon (Phone Banking).

În anul 2017 Credit Europe Bank (Romania) SA a sărbătorit 24 de ani de prezență pe piața locală. Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, Banca este activă din anul 1993, când a activat sub denumirea de Banca de Credit Industrial și Comercial, devenind Finansbank (in anul 2000), iar apoi, în 2007, în urma unui proces de rebranding, primind denumirea de Credit Europe Bank România.

Mai multe informații despre produsele și serviciile oferite de Bancă sunt disponibile pe site-ul www.crediteurope.ro.