București, 12 aprilie 2018

Credit Europe Bank România (CEB România) anunță deschiderea unei noi sucursale în centrul comercial Sun Plaza. Noua agenție este disponibilă clienţilor începând din luna martie și oferă acces la gama de servicii bancare oferite de către CEB România.

"Am decis să deschidem o nouă unitate în Sun Plaza, un centru comercial important pentru capitală, într-o zonă cu mult potențial de business, din dorința de a fi aproape de clienții noștri actuali și potențiali", a declarat Engin Alaybayoglu, Chief Marketing Officer, Credit Europe Bank România.

Sucursala CEB Romania din Sun Plaza este a 23-a entitate deschisă de către Credit Europe Bank într-un centru comercial, ceea ce confirmă importanța segmentului de retail, atât pentru bancă, cât și pentru produsul CardAvantaj.

Noua reprezentanță Credit Europe Bank este situată în zona unităților comerciale cu servicii din centrul comercial Sun Plaza şi funcționează în intervalul orar 10:00-22:00, de luni până duminică.



Despre Credit Europe Bank

În România, Credit Europe Bank asigură o gamă largă de produse şi servicii către persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 56 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri, servicii de Internet şi Phone Banking.

În anul 2017 Credit Europe Bank (Romania) SA a sărbătorit 24 de ani de prezență pe piața locală. Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, Banca este activă din anul 1993, când a activat sub denumirea de Banca de Credit Industrial și Comercial, devenind Finansbank (in anul 2000), iar apoi, în 2007, în urma unui proces de rebranding, primind denumirea de Credit Europe Bank România.

Mai multe informaţii despre produsele şi serviciile băncii puteţi găsi la www.crediteurope.ro precum şi pe www.cardavantaj.ro