Bucureşti, 1 august 2013

Până la sfârşitul lunii august Credit Europe Bank promovează o campanie specială, destinată persoanelor fizice, pentru constituirea depozitelor la termen din fonduri noi în Euro.

Oferta băncii vizează clienţii care aleg să deschidă depozite la termen din fonduri noi cu anumite maturităţi. Astfel, pentru depozitele la 6 şi 9 luni, titularii beneficiază de o rată a dobânzii de 3,6% pe an iar pentru depozitele constituite la 12 luni vor primi o rată a dobânzii de 3,75% pe an.

"Venim în întâmpinarea clienţilor noştri persoane fizice care sunt interesaţi de produsele de economisire în Euro pe termene mai îndelungate. Este o campanie prin care recompensăm depozitele nou înfiinţate - fie de către clienţii noi, fie de către cei care utilizează deja serviciile noastre" a declarat Alexandra Ciuc, Head of Banking Products la Credit Europe Bank România.

Oferta nu se cumulează cu alte oferte în curs şi se referă doar la depozitele constituite în sucursale, din fonduri noi. De condiţiile acesteia pot însă profita şi categoriile de clienţi care beneficiază în acest moment de condiţii preferenţiale pe segmentul depozitelor la termen - deţinătorii de CardAvantaj, utilizatorii serviciului de Internet Banking, posesorii de carduri de salarii emise de bancă sau pensionarii.

Pentru mai multe detalii despre produsele de economisire standard destinate persoanelor fizice oferite de Credit Europe Bank puteţi accesa http://www.crediteurope.ro/persoane-fizice/depozite/depozite-la-termen/ iar pentru a vizualiza ofertele speciale destinate clienților noștri noi sau existenți http://www.crediteurope.ro/persoane-fizice/depozite/oferte-speciale/. Clienţii au la dispoziţie şi serviciul CEBLine apelabil din reţeaua Romtelecom la numărul 0801.000.000 (tarif local) sau din orice reţea, la numărul 0750.000.000 (tarif normal).

Credit Europe Bank România - 20 ani

În 2013 Credit Europe Bank (România) S.A. aniversează 20 de ani de prezenţă pe piaţa locală. Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, banca activează încă din 1993 sub titulatura Banca de Credit Comercial şi Industrial, ulterior ca Finansbank (2000) şi apoi, din 2007, în urma unui proces de rebranding, sub numele de Credit Europe Bank România.

În România Credit Europe Bank asigură o gamă largă de produse şi servicii către aproximativ 500.000 de persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 70 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri, servicii de Internet şi Phone Banking.

Mai multe informaţii despre produsele şi serviciile băncii puteţi găsi la www.crediteurope.ro, www.cardavantaj.ro precum şi pe www.facebook.com/CreditEuropeBankRomania

Pentru mai multe informaţii contactaţi Free Communication, persoană de contact Daniel Amzăr - tel. 0752 111 728, e-mail: daniel.amzar@freecomm.ro.