Bucureşti, 6 Mai 2009

Credit Europe Bank a hotărât acordarea creditului Agro Capital IMM în toate sucursalele IMM din ţară. Până la această dată, Agro Capital IMM era disponibil doar pentru fermierii din judeţele: Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa (inclusiv oraşul Mangalia).

"Am decis lansarea creditului Agro Capital IMM în toate sucursalele IMM din ţară, ca urmare a succesului înregistrat de campania Agro, a interesului manifestat de agricultorii din toată ţara, precum şi din dorinţa Credit Europe Bank de a se implica cât mai activ în susţinerea sectorului agricol din România", a precizat Dl. Mustafa Çavuşoğlu, Director Marketing IMM, Credit Europe Bank. Agro Capital IMM, lansat pentru prima dată în august 2008, se poate acorda societăţilor comerciale, producătorilor agricoli, asociaţiilor agricole sau altor forme de organizare din domeniul agricol Agro Capital IMM este destinat acoperirii nevoilor de capital de lucru în agricultură şi refinanţării creditelor cu destinaţie similară acordate de alte instituţii financiare, urmând ca Banca să lanseze şi un produs destinat finanţării investiţiilor, Agro Invest IMM. Informaţii referitoare la produsele destinate agriculturii pot fi obţinute de la sediul sucursalelor Credit Europe Bank (ROMÂNIA) S.A., de pe pagina web a Băncii: www.crediteurope.ro sau consultând Portalul dedicat IMM-urilor: www.crediteuropeimm.ro.

Credit Europe Bank (România) S.A., membră a grupului FIBA, asigură o gamă largă de produse şi servicii către peste 400,000 de persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 118 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin alte canale alternative: bancomate, POS şi servicii de internet banking.