Bucureşti, 6 Iulie 2009

Credit Europe Bank a dus la bun sfârşit finanţarea fermierilor care au beneficiat de Schema de Sprijin pe Suprafaţă, aferentă subvenţiilor plătite de APIA până la data de 30 iunie 2009.

În urma acordului tripartit încheiat între APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură), FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural) şi Credit Europe Bank, semnat în februarie 2009, Banca a acordat fermierilor credite reprezentând maxim 70% din valoarea certificată de APIA, iar FGCR a garantat 50% din suma creditului. Succesul acestei inţiative a fost determinat de buna colaborare între Bancă, APIA şi FGCR, confirmând sprijinul pe care Credit Europe Bank este hotarâtă să îl ofere agricultorilor români. Prin intermediul acestui acord tripartit, Credit Europe Bank a finanţat în 2008 fermieri cu exploataţii agricole cuprinse între 50 şi 1.600 ha, din toate zonele geografice ale ţării, respectiv: Centru, Banat, Moldova, Valahia şi Dobrogea. Ca urmare a succesului înregistrat în 2009, Banca intenţionează să extindă această iniţiativă şi în 2010 pentru cererile depuse de fermieri pentru subvenţiile pe suprafaţă aferente anului 2009. În luna august 2008 Credit Europe Bank a lansat produsul Agro Capital IMM destinat acoperirii nevoilor de capital de lucru în agricultură, urmând ca Banca să introducă pe piaţă şi un produs destinat finanţării investiţiilor, Agro Invest IMM. Informaţii referitoare la produsele destinate agriculturii pot fi obţinute de la sediul sucursalelor Credit Europe Bank (ROMÂNIA) S.A., de pe pagina web a Băncii: www.crediteurope.ro sau consultând Portalul dedicat IMM-urilor: www.crediteuropeimm.ro.

Credit Europe Bank (România) S.A., membră a grupului FIBA, asigură o gamă largă de produse şi servicii către peste 400,000 de persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 118 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin alte canale alternative: bancomate, POS şi servicii de internet banking.