Bucureşti, 1 Aprilie 2008

Credit Europe Bank (România) S.A. anunţă reducerea taxei anuale de administrare pentru cardurile CardAvantaj Gold emise sub sigla Visa şi MasterCard, începând cu data de 1 aprilie. Noua taxă de administare anuală este în valoare de 100 RON atât pentru cardurile principale cât şi pentru cele suplimentare.

Totodată, începând cu aceeaşi dată, deţinătorii de CardAvantaj Gold, emis atât sub sigla Visa cât şi MasterCard, principal şi suplimentar, vor beneficia de acces gratuit în salonul Business Lounge al aeroportului Henri Coandă. Accesul este oferit atât deţinătorilor de card cât şi invitaţilor acestora (maximum 2 persoane). În plus, accesul copiilor cu vârsta de până la 10 ani este gratuit.

Astfel, deţinătorii cardurilor de credit CardAvantaj Gold vor savura momentele dinaintea decolării, bucurându-se alături de familie şi prieteni de diverse sortimente de cafea, băuturi, snacks-uri, ziare, reviste, acces gratuit internet, acces la fax şi cablu TV.

"Piaţa românească s-a obişnuit deja ca banca noastră să ofere produse şi servicii competitive, inclusiv pe segmentul premium. O dovadă în acest sens este cardul de credit CardAvantaj Gold căruia, pe lângă facilităţile bine-cunoscute oferite de cardul CardAvantaj (achitarea cumpărăturilor în rate cu 0% dobândă şi bonus pentru fiecare tranzacţie), i s-au ataşat noi beneficii: reducerea substanţială a taxei anuale de administrare, care începând cu 1 aprilie este de 100 RON, taxa de emitere 0 şi accesul gratuit, împreună cu prietenii şi familia în salonul Business Lounge al aeroportului Henri Coandă.

Ne-am dorit ca prin ataşarea acestor beneficii să fim mai aproape de clienţii noştri din segmentul premium, oferindu-le un moment plăcut în călătoriile pe care aceştia le efectuează." spune Dl. Omer Tetik, Vicepreşedinte - Credit Europe Bank (România) S.A.

Credit Europe Bank (România) S.A. este activă pe piaţa românească din februarie 2000. În calitate de instituţie financiară universală, Banca deserveşte toate segmentele economice cu o gama variată de produse şi servicii, cum ar fi: credite de consum, carduri, conturi de economii, certificate de depozit, credite pentru IMM-uri, finanţarea capitalului de lucru, finanţarea de proiecte şi a comerţului internaţional.

În acest moment Credit Europe Bank (România) S.A. deţine o cotă de 19% din piaţa cardurilor de credit, o reţea de 175 ATM-uri, peste 6,500 POS-uri şi 115 sucursale şi agenţii.