Bucureşti, 23 Mai 2007

Credit Europe Bank relansează campania "Prin CardAvantaj fiecare prieten îţi aduce un bonus", campanie ce va avea loc până la sfârşitul anului 2007 şi care se adresează în primul rând posesorilor de carduri de credit CardAvantaj, şi nu numai.

Promoţia are următorul mecanism: orice posesor de CardAvantaj ce apelează InfoAvantaj: Tel Verde 0800.800.700 / 0750.20.20.20 şi oferă informaţii despre potenţialii clienţi ce pot obţine acest card, primeşte un bonus de 5 euro pentru fiecare card acordat acestora.

Valoarea bonusurilor se cumulează separat de limita de credit în contul de bonus iar ulterior acesta poate fi utilizat pentru a achita contravaloarea altor cumpărături în reţeaua magazinelor partenere Credit Europe Bank, în peste 3,700 locaţii.

"Este una dintre cele mai de succes campanii dezvoltate de Credit Europe Bank pentru promovarea CardAvantaj. Clienţilor existenţi le este foarte uşor să promoveze mai departe, către prieteni, facilităţile acestui produs deoarece îl utilizează foarte des şi sunt conştienţi de avantajele pe care le oferă.

De asemenea bonusul este o caracteristică foarte importantă pentru CardAvantaj, de aceea am dorit ca posesorii de card care sunt recompensaţi cu bonusuri pentru cardurile acordate prietenilor lor să se bucure încă o dată de multiplele scheme de bonusare aferente acestui card de credit", spune Omer Tetik, Vice-Preşedinte Credit Europe Bank (România) S.A.

Pentru persoanele care încă nu au un CardAvantaj, mecanismul acestei campanii va fi promovat prin intermediul binecunoscutului spot radio "Denunţă-ţi apropiaţii şi Credit Europe Bank te răsplăteşte!"

CARDAVANTAJ emis sub sigla MasterCard este primul card de credit cu utilizare naţională şi internaţională ce oferă posesorilor săi avantajul cumpărăturilor cu plata în rate, 0% dobândă şi bonus pentru fiecare tranzacţie efectuată la comercianţii din România. Cumpărăturile cu plata în rate sunt valabile în reţeaua de magazine partenere Credit Europe Bank în peste 3,700 de locaţii.

Reţeaua Credit Europe Bank numără 76 de sucursale şi agenţii, 76 de ATM-uri şi peste 4,900 POS-uri instalate la comercianţii din reţeaua acceptatoare.