Bucureşti, 8 Mai 2007

Credit Europe Bank (România) S.A. lansează Portalul Credit Europe (www.crediteuropeimm.ro) - prima soluţie online completă pentru IMM-urile din România.

Începând cu anul 2006, Credit Europe Bank (România) S.A. oferă întreprinderilor mici şi mijlocii pachete de produse şi servicii adaptate nevoilor specifice acestui segment de piaţă. Prin lansarea noului portal, banca face încă un pas către îndeplinirea misiunii sale de a deveni sursa principală de finanţare, informare şi consultanţă pentru segmentul IMM. Varianta actuală a Portalului va fi îmbunătăţită şi extinsă continuu.

"Avem deosebita bucurie şi plăcere de a aduce la cunoştinţă opiniei publice lansarea de către Credit Europe Bank (România) S.A., în premieră pe piaţa bancară românească, a unei soluţii online complete pentru IMM-uri, Portalul Credit Europe IMM. Prin lansarea acestui Portal, banca noastră demonstrează încă o dată angajamentul de a veni în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii din România cu soluţii inovative şi flexibile.

Folosesc această ocazie pentru a invita toţi întreprinzătorii mici şi mijlocii din România precum şi potenţialii parteneri ai IMM-urilor (organizaţii non-gurvernamentale, alte companii, studenţi, etc.) să devină membrii ai Portalului Credit Europe IMM, astfel încât să poată beneficia din plin de toate facilităţile oferite de acesta", a declarat Dl. Tamer Ozatakul, Preşedintele Credit Europe Bank (România) S.A..

Ce este Portal-ul Credit Europe IMM?

  • o sursă online de informaţii pentru IMM-uri şi potenţialii parteneri ai acestora (analize sectoriale, ştiri, articole, etc.);
  • o platformă online pentru schimburi de informaţii între IMM-uri şi potenţialii parteneri ai acestora;
  • o piaţă virtuală pentru IMM-uri;
  • un canal alternativ pentru furnizarea de soluţii de finanţare, servicii de asistenţă, consultanţă şi training pentru sectorul IMM-urilor.

Care sunt beneficiile Portal-ului Credit Europe IMM?

  • accesul online la o sursă completă de informaţii pentru IMM-uri (analize sectoriale, ştiri, articole, etc);
  • posibilitatea de accesare a unor surse de finanţare destinate IMM-urilor (pre-aprobarea creditelor bancare oferite de Credit Europe Bank (România) S.A.);
  • dezvoltarea capacităţii manageriale a întreprinzătorilor mici şi mijlocii (prin folosirea unor servicii de consultanţă şi training pe domenii specifice de activitate);
  • posibilitatea de dezvoltare a afacerilor online pentru IMM-uri (licitaţii, parteneriate, fuziuni, etc.)

Cum şi cine poate obţine calitatea de Membru al Credit Europe IMM?

Orice companie/potenţial partener al IMM-urilor poate deveni membru al acestui Portal, în mod gratuit, prin completarea unui formular de înregistrare, putând avea acces la anumite servicii oferite prin intermediul Portalului Credit Europe IMM.

Prin calitatea de membru compania poate beneficia de răspunsuri la întrebări legate de activitatea sa, direct din partea unor experţi în domeniu precum şi de accesul la mult mai multe informaţii din diverse domenii de interes pentru companie.

Credit Europe Bank (România) S.A. oferă o gamă variată de produse şi servicii destinate persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor, prin reţeaua sa de peste 70 de sucursale şi agenţii din întreaga ţară, reţea în continuă expansiune, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri şi Internet Banking.

Portalul Credit Europe IMM, prima soluţie online completă pentru IMM-uri din România, poate fi accesat la adresa www.crediteuropeimm.ro printr-un simplu "CLICK".