Bucureşti, Septembrie 2005

Finansbank (România) S.A. reduce dobânzile în lei destinate persoanelor fizice.

Începând cu data de 21 septembrie 2005, Finansbank îşi îmbunătăţeşte oferta de creditare, prin scăderea dobânzilor la creditele în lei destinate persoanelor fizice, astfel: pentru creditele de nevoi personale dobânda va fi 12,9% p.a. şi respectiv 13,9% p.a. în funcţie de natura garanţiilor prezentate de către client, iar la creditele auto dobânda va fi de 11,9% p.a. pentru autoturismele noi şi 13,9% pentru autoturismele second-hand.

Actualele dobânzi se încadrează perfect în tendinţele generale care se conturează la cel mai înalt nivel concurenţial în piaţa bancară.

Oferta Finansbank cuprinde, pe lângă facilităţile de credit anterior menţionate şi credite pentru bunuri de folosinţă îndelungată, credite ipotecare, credite de vacanţă şi alte produse destinate persoanelor fizice.

Cu o reţea de distribuţie extinsă la 27 de sucursale atât în Bucureşti cât şi în Otopeni, Ploieşti, Timişoara, Oradea, Cluj, Piteşti, Craiova, Constanţa, Braşov, Iaşi, Focşani, Galaţi, Finansbank vă aşteaptă între orelele 9-17 de luni până vineri, agenţiile Finansbank din Plaza şi Mall Vitan fiind deschise inclusiv sâmbăta şi duminica între orele 9-22.